În 13 și 14 februarie a avut loc primul Atelier de Lumină sub umbrela Family Portrait Academy. L-am numit așa pentru a transmite din start că lumina artificială nu e un bau-bau care nu poate fi cucerit, ci e ceva atrăgător și fermecător.

În cele 2 zile am acoperit partea tehnică – de la componente și denumiri, la scheme clasice de lumină, cu denumirile aferente, la termenii folosiți când ne referim la tot ce înseamnă lumina și la cele mai potrivite tehnici în funcție de subiectul fotografiat. 

Atelierul a avut loc într-un studio cum le avem aproape toți – un apartament de 50 mp, cu spațiu și înălțime limitate. După partea de teorie (îmbinată cu exemple practice) susținută de Andrei Alexa, de la Visual Stories, s-a trecut la partea aplicată pe fotografia de nou-născut, sitters și adulți în studio, exemplificată și explicată de Olga Vușcan. S-au acoperit metodele de iluminare clasică, backlight, high key și cum poți crea impresia de lumină naturală cu un singur bliț într-o cameră. 

Ziua a doua s-a încheiat cu tehnici de editare adaptate fiecărui stil de imagine creată. 

Au fost 2 zile pline de învățare și exercițiu, iar cei 10 fotografi participanți au avut ocazia să învețe cum să creeze imagini reușite indiferent de limitele pe care le au în spațiul în care fotografiază.

Mulțumim F64 pentru sprijinul acordat!


Echipamentele de studio prezentate în atelier sunt:

(Linkurile din acest articol sunt de afiliere, cu scopul de a susține blogul. Va mulțumim!)

2 comentarii

  • Pop Loredana Florina

    2 zile pline de informatie,
    lectori super deschisi la orice intrebare sau nedumerire
    si oameni faini pe care i-am cunoscut

  • calinoiueugenia

    Andrei Alexa si Olga Vuscan, doi oameni minunati care au reusit prin amabilitate, caldura si profesionalism sa ne furnize informatii pretioase atat pentru fotografii la inceput de drum, cat si pentru fotografii cu exeperienta.De abia astept sa revin si la alte work shopuri.

Leave a comment