Este fotografă originară din Republica Moldova și de la 20 de ani călătorește prin lume. A locuit în Irlanda, țara care este izvorul inspirației ei, fiind o țară de povești, cu peisaje frumoase și castele din istorie. De 8 ani este stabilită în Spania.

Prima sa cameră de fotografiat a avut-o la 10 ani, fiind un dar din partea tatălui ei, astfel fotografia rămânându-i mereu în suflet.

De 4 ani face fotografie la nivel profesional, exprimând prin ea idei, sentimente și frumusețe, inspirate de către muza ei: Cătălina, fiica ei de 9 ani.

„Fotografia este totul pentru mine, este ca și aerul ce îl respir…” – Irina Jalbă Furtună

În cadrul evenimentului o puteți întâlni la atelierul susținut de ea sau în ziua Conferinței!